Emisiunea ”Imperiul Leilor” aduce în atenția telespectatorilor tineri antreprenori care doresc să vadă că ideea lor de afaceri se poate transforma în realitate sau încearcă să își dezvolte afacerea deja existentă. În fața juraților, concurenții au sarcina de a-i convinge pe investitori cu planuri și cifre de afaceri bine documentate, încercând să gestioneze discuția cu aceștia și răspunzând tuturor provocărilor.
”Imperiul Leilor” a pornit la drum căutând să obțină audiențe cât mai mari, iar primele cifre oferite de paginademedia.ro permit o primă concluzie.
La nivel național, rezultatele nu au fost cele anticipate de realizatorii emisiunii, Pro Tv clasându-se pe locul al treilea cu ”talent-show”-ul ”Imperiul Leilor. Emisiunea a fost urmărită de 1,1 milioane de telespectatori pe minut. Pe acest segment, Pro TV a fost devansat de Antena 1 și Kanal D. Formatul ”Imperiul Leilor” îi pune pe oamenii de afaceri de succes să descopere o idee bună de afaceri, să simtă potențialul ei și să devină investitori. Rămâne de văzut care vor fi audiențele înregistrate de emisiune în edițiile următoare.
Cristian Onețiu, unul dintre jurați și om de afaceri de succes, a declarat, înainte începerii emisiunii de la Pro TV, că implicarea sa este o continuare ”firească” a ultimilor ani, perioadă a în care susținut mulți antreprenori în ”programe de mentorat”.
„Decizia de a mă implica în acest format și în această emisiune este pentru mine o continuare firească a ultimilor ani în care am susținut sute de antreprenori în programe de mentorat, atât personal, cât și la distanță. În următoarea perioadă îmi propun să fiu mult mai mult implicat ca investitor în afaceri ce au potențial internațional. Sunt foarte încântat că există o astfel de emisiune în România pentru că este nevoie de o educație antreprenorială, a managementului banilor și de construire a unui plan de afaceri. Mi se pare, de asemenea, extraordinar că această emisiune promovează și aduce în zona de televiziune, într-un format de entertainment, aceste valori care dezvoltă spiritul antreprenorial, cu accent pe construirea de planuri de proiecte funcționale în afaceri, atribute esențiale ale unui om adaptat, în ziua de azi!”, a declarat Cristian Onețiu.